Doar Gânduri

                                   descărcare (1)

  Dacă noi oamenii am şti dinainte cum va decurge viaţa noastră, în fiecare moment, cât vom trăi sau cum vom trăi, probabil că ne-am gândi de mai multe ori, înainte de a spune ceva sau de a lua vreo decizie. Din păcate, viaţa ne surprinde mereu, fie cu bune, fie cu rele, iar noi trebuie de fiecare dată să acceptăm acest fapt, cu resemnare.
Deşi necontenit, uneori voit, alte ori fără să vrem punem vieţii, tot felul de întrebări: De ce eu? De ce mie? Ce va fi mâine sau poimâine? Cum va fi peste o săptămână, o lună sau un an?, viaţa îşi vede de cursul ei, de ceea ce ne este dat să ni se întâmple. Iar noi parcă sătui de-atâtea întrebări fără răspuns, ne vedem de-ale noastre, zi de zi, mereu cu credinţa şi speranţa în suflet, că mâine poate va fi o zi mai bună decât cea care a trecut. (Fragment din viitoarea mea carte Destine)

                                              descărcare

       Nu am să încetez niciodată să mă întreb de ce viaţa oamenilor cu suflete mari, este mereu marcată mai mult de drame, decât de momente de fericire şi împlinire. De ce cei buni suferă de mii de ori mai mult, decât cei care nu ştiu altceva decât să facă rău în viaţă? De ce cei buni se duc, iar cei haini rămân alături de noi, continuând să ne umple sufletele de amărăciune? Sunt conştientă însă, că aceste întrebări, vor rămâne învăluite într-un mister etern, precum este însăşi viaţa noastră, căci niciodată nu vom şti dinainte ce se poate întâmpla fiecăruia dintre noi. ( Fragment din viitoarea  mea  carte Destine)

                                images

Cum să te vindeci de amărăciune în această lume atât de amară? Cum să uiţi ceea ce nu poţi uita? Cum să priveşti înainte, când viaţa te împiedică? Cum să lupţi când nu ai forţa să o faci? Cum să speri când nici în speranţă nu mai crezi? Cum să îndrăzneşti să visezi, când visele se transformă în coşmaruri? Cum să iubeşti dacă inima nu mai poate iubi? Cum să respiri dacă aerul este irespirabil? Cum să trăieşti frumos când totul  în viaţă ţi se pare cenuşiu şi trist?

                            423289_384833478211928_100000558362481_1408430_132867451_n

 

Nu te gândi la cei dinaintea ta, ci la cei din urma ta!
Nu te gândi la cei cărora le este mai bine decât ţie, ci la cei cărora le e mai rău decât ţie!
Nu te gândi la cei care au mai mult decât tine, ci la cei care au mai puţin decât tine!
Nu te gândi la cei mai fericiţi decât tine, ci la cei nefericiţi!
Nu te gândi că ai vrea mai mult de la viaţa, ci la faptul că alţii nu ai nici cât ai tu!
Gândeşte-te la cei bolnavi, care ar vrea să fie sănătoşi, dar nu sunt!
Gândeşte-te la cei care ar vrea să mănânce atât de multe, dar se mulţumesc şi cu o bucată de pâine!
Gândeşte-te la cei fără de familie, care ar da orice să simtă căldura fără de asemănare din sânul unei familii!

3 răspunsuri

  1. O certitudine a vieții. Impresionant.

  2. aurescu spune:

    O intrega filosofie. Tocmai in mister sta frumusetea vietii. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.