Eleganța simplității – Principala tendința în materie de design interior pentru anul 2019

Artiștii amenajărilor interioare propun pentru anul 2019 crearea unui spațiu rafinat, atemporal, în care să ne refugiem de agitația și de ritmul tot mai alert al societății contemporane. În timp ce anul 2018 a fost caracterizat cu precădere de stilul minimalist inspirat din tehnologia aflată în continuă expansiune, anul 2019 mizează pe materiale și elemente decorative preluate din natură, precum lemn, piatră, cupru, granit etc.

Departe de lumea dezlănțuită a deadline-urilor și a competiției tot mai acerbe, invitația lansată de specialiștii în design interior, este aceea de a ne amenaja un sanctuar personal, sofisticat dar în același timp primitor, în intimitatea locuinței noastre. Piese de mobilier cât mai rafinate din lemn lăcuit, marmură sau sticlă, îmbinate cu verdele crud al plantelor de interior și obiecte decorative handmade, creează o atmosfera serenă, elegantă, în care să te poți reconecta la tine însuți, înainte de a ieși din nou pe scena socială.

Să parcurgem, așadar, câteva dintre principalele trenduri în materie de design interior, dezvăluite de specialișți:

  1. Elemente naturale. Este deja bine cunoscută calitatea lemnului, de a conferi o notă de căldură, de familiaritate și acel sentiment de “acasă”, unui interior, fie că vorbim de o piesă de mobilier, de podea sau chiar despre un set de rafturi amplasate ingenios pe peretele din sufragerie. Finisajele albe, de inspirație minimalistă pierd tot mai mult teren în favoarea finisajelor naturale, în culori pământii sau tonuri verzi inpirate din vegetația pădurilor. Așadar, materialele naturale, nuanțele preluate din veșmântul Mamei Pământ, vor crea în locuința ta o ambianța relaxantă, organică. Pentru a da un plus de personalitate casei, ai infinită libertate să improvizezi fel de fel de obiecte decorative din ceramică, piatră sau granit, deoarece acum în 2019 se pune tot mai mult accent pe originalitate și mai puțin pe rigiditatea liniilor perfecte.
  2. Perete statement. În ambientul seren al formelor rotujite din materiale naturale și texturi senzoriale, improvizarea unui perete statement, vopsit în culori îndrăznețe, va fi acel element de contrast care va scoate din anonimat întreaga încăpere. Poți opta pentru o pictură realizată în nuanțe electrizante, un finisaj cu piatră naturală pentru un plus de textură și profunzime, sau pentru un tapet deosebit care să anime puțin atmosfera. Pentru a-ți face o idee în ceea ce privește oferta de pe piață, vezi pe homelux.ro cele mai interesante finisaje interioare, pe care să le adaptezi gusturilor și preferințelor tale.
  3. Canapele mari, perne și puf-uri. În anul 2019 specialiștii recomandă eliminarea surplusului de mobilier, pentru a crea un ambient cât mai spațios și rarefiat. Forme senzuale, rotunjite completate cu țesături bogate și plăcute la atingere, sunt preferatele din acest an. Catifeaua, până nu demult cosiderată de modă veche, revine acum în forță, fiind din nou asociată cu luxul și confortul. Alege o canapea sau un fotoliu de catifea în nuanțe de bej ocru sau verde închis, alături de o măsuță de cafea care să emane reflexii subtile în lemnul lăcuit sau în marmură albă.

Așadar, pentru anul 2019 ni se propune o estetică a firescului ce îmbină lemnul cu metalul, de o simplitate naturală, care va aduce în locuința ta un ambient fresh, liniștitor. E primul an în care confortul și simplitatea naturii sunt împrumutate a ne fi oază de relaxare în intimitatea propriei noastre case, fiind îmbinate cu aerul sofisticat al metalelor și acea aura prețioasă a texturilor moi și bogate.

Sursa imagine: Shutterstock.com

 

De asemenea, ai putea dori...

2 răspunsuri

  1. Alexandra spune:

    Foarte bun articolul, multumesc mult pentru recomandari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.