Cum mi-am transformat pasiunea în afacere?

Recunosc. Dintotdeauna am apreciat și oarecum invidiat oamenii cu afaceri proprii. Să reușești să-ți creezi o afacere mi s-a părut întotdeauna un lucru extraordinar. Să reușești să o dezvolți mi s-a părut un lucru fantastic.

Când mi-am creat acest blog, nu credeam că pasiunea mea pentru scris se va transforma într-o aventură care mă va ajuta să câștig bani. Dacă mi-ar fi spus cineva că într-un timp relativ scurt voi reuși să-mi monetizez pasiunea pentru cuvinte, aș fi râs.

Dar se pare că cine râde la urmă râde mai bine…astfel că persoana respectivă ar fi râs în cele din urmă și nu eu.

Cum mi-am transformat pasiunea în afacere nici eu nu mai știu exact. Știu doar că, la un moment dat, am descoperit concursurile de blogging și premiile interesante oferite de sponsorii campaniilor.

Și totul a curs precum curge râul de munte. Totul a evoluat rapid și am constatat că datorită pasiunii mele pentru scris pot câștiga bani. Și mi-a plăcut enorm acest lucru.

Și am continuat să-mi las gândurile să se transforme în cuvinte și premiile în produse sau bani au venit, dar competițiile deja nu mai erau suficiente.

Astfel, am încercat să văd cum pot transforma ceea ce-mi place să fac într-o afacere. Nu a fost greu, mi-am făcut PFA și din acel moment am început să primesc diferite oferte de colaborare, care mi-au dat oportunitatea de a câștiga venituri generoase.

În felul acesta pasiunea mea a devenit o afacere care îmi permite să lucrez de oriunde doresc. Pe lângă partea financiară cred că acesta este unul din marile avantaje ale redactării de articole pentru diferite companii care încearcă să-și dezvolte afacerea prin intermediul publicității online.

Nu am crezut că publicitatea online poate avea un impact atât de mare asupra consumatorului dar,  de când am început să cunosc din ce în ce mai bine mediul online, mi-am dat seama că publicitatea online este un canal prin intermediul căruia se poate ajunge cu ușurință la consumatorul nerăbdător să afle noutățile de pe piață.

Publicitatea online realizată prin intermediul articolelor de tip advertorial permite firmelor să se dezvolte și să-și crească vânzările într-un mod surprinzător .

Mă bucur că prin intermediul cuvintele reușesc cumva să contribui la creșterea vizibilității firmelor în motoarele de căutare.

Mă bucur că pot face acest lucru de oriunde am acces la internet și că nu sunt obligată să îmi desfășor activitatea după un program strict, dinainte stabilit.

Mi-am creat o afacere cu o investiție extrem de mică, o afacere care îmi permite să stabilesc propriul program. Mă pot considera o norocoasă.

Și acum cu atât mai mult, având în vedere că am descoperit platforma de afaceri BIGG.ro. Ce este BIGG?

Este o platformă de afaceri directe B2B (Business to Business) care are capacitatea de conecta producători, importatori, distribuitori regionali sau naţionali, retaileri și furnizori de servicii. Oricine își face cont pe această platformă, poste avea acces la o gamă diversă de produse și servicii.

De asemenea, își poate promova afacerea pentru a atrage noi clienți și poate publica gratuit anunțuri pentru locuri de muncă. Vreau să am cât mai mulți, de aceea consider că BIGG  este soluția potrivită pentru mine. În plus, firmele care se înscriu pe BIGG au șanse să ajungă foarte ușor pe prima pagină Google.

BIGG  nu crește doar vizibilitatea în motoarele de căutare, ci crește și numărul de vizitatori targetați prin linkurile direcționate către site-ul utilizatorilor platformei, ajută la construirea autorității și credibilității brandului prin trei pachete BIGG.ro: BIGG, BIGGER și BiGGEST.

Furnizorii de servicii, producătorii, importatorii și distribuitorii au posibilitatea să-și crească portofoliul de clienți, întrucât pot ajunge la comercianți din toată țară cu un cost simbolic.

Platforma BIGG este ușor de utilizat. Se poate folosi la fel de ușor ca o pagină de facebook, poate fi administrată la fel de ușor de utilizatorul contului, permite adăugarea, modificarea și ștergerea produselor etc.

Această platformă îi ajută pe toți care vor să-și facă afacerea cunoscută și să construiască parteneriate profitabile pe termen lung.

Toți cei care își fac cont pe platformă nu au nimic de pierdut, ci doar de câștigat. Iar eu, acum că mi-am transformat pasiunea în afacere, nu-mi doresc decât cât mai mulți clienți care să-mi asigure un venit generos.

Am nevoie de vizibilitatea pe care BIGG mi-o poate oferi, căci de restul se ocupă cuvintele. De sunteți la început de drum ca mine, BIGG  poate fi rampa voastră de lansare. Mult succes!

 

De asemenea, ai putea dori...

2 răspunsuri

  1. Poteci de dor spune:

    Felicitări şi inspiraţie multă şi pe mai departe!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.