Top 5 activități de iarnă distractive și UTILE pentru copilul tău!

Activitățile pe care micuțul tău le desfășoară zi de zi pot contribui enorm la creșterea și dezvoltarea sa armonioasă. De aceea, chiar și cel mai copilăresc joc poate servi drept un prilej de educație. În perioada sărbătorilor, există numeroase activități pe care le puteți face împreună și care îl vor ajuta pe prichindel să deprindă informații și abilități noi.

Iată 5 activități de IARNĂ distractive și, în același timp, UTILE pentru cel mic!

1. Învățarea colindelor într-o limbă străină

Deși nu pare întocmai o activitate distractivă, ci mai degrabă una didactică, deprinderea unei limbi noi poate fi un prilej de joacă și amuzament. În acest sens, vino la Shakespeare-school și informează-te cu privire la sistemul special de învățământ, bazat pe personalitatea fiecărui elev, activități interesante, interacțiune și jocuri în echipă. În plus, învață-l pe cel mic câteva cântecele simple de Crăciun, în engleză sau franceză. Cu siguranță, le va adora și, în același timp, va învăța cuvinte noi!

2. Strângerea banilor în pușculiță

Un obicei extrem de benefic pentru dezvoltarea copilului tău este și strângerea banilor în propria lui pușculiță. Nu numai că prichindelul începe să înțeleagă noțiuni financiare, dar el va fi încurajat să economisească și să investească sumele strânse, comportamente necesare pentru viața sa de adult. În perioada Crăciunului, acesta poate strânge bani pentru cadouri (pentru prieteni, părinți, bunici sau verișori) sau chiar pentru o jucărie pe care și-o dorește de foarte mult timp.

3. Gătitul

Adesea, cei mici doresc să imite comportamentele adulților din jurul lor. Așadar, în perioada sărbătorilor de iarnă, îți poți lua micuțul în bucătărie, pentru a găti împreună câteva preparate simple și distractive. De exemplu, puteți pregăti fursecuri și turtă dulce, pe care să le decorați împreună ulterior. Totodată, dacă prichindelul își manifestă interesul, îl poți învăța să mixeze ingredientele, să măsoare cantitățile sau să separe ouăle. Aceste abilități îi vor fi, cu certitudine, de folos mai târziu!

4. Confecționarea decorațiunilor


Dacă micuțul tău are o afinitate pentru colorat, pictat, decupat și lipit, nu îl descuraja niciodată, pe motiv că va face dezordine în apartament. Din contră, stimulează-l să încerce mereu lucruri noi, căci acesta este un mod excelent prin care el poate deprinde abilități practice, poate deveni mai inventiv, atent și concentrat, în timp ce își dezvoltă răbdarea și atenția pentru detalii. Așadar, confecționați împreună globulețe, decupați fulgi de zăpadă și concepeți decorațiuni originale!

5. Săniușul


Chiar dacă, în această perioadă, ai foarte multe lucruri de făcut – curățenie generală, gătit, cumpărarea cadourilor –, alocă cel puțin o oră, de câteva ori pe săptămână, pentru a ieși cu micuțul tău în parc. Lasă-l să se bucure de săniuș alături de prieteni, să construiască oameni de zăpadă și să se bucure la maximum de magia Crăciunului. Nu numai că va începe să îndrăgească activitatea fizică, dar își va dezvolta și abilitățile de socializare, alături de ceilalți copii.

Așadar, dacă ai un copil și dorești să contribui, în permanență, la dezvoltarea să, ține cont de sfaturile de mai sus și implică-l pe micuț în activitățile sugerate!

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.