Trăiri de toamnă

Și-i frig și toamna în șir suspină
După doi ochi
Iubiți de amândoi.
Și-i dor prin frunze ruginii,
Și-un gând se ascunde printre ele,
Îl calc și pasul mi-l cuprinde strâns,
Mă roagă să-l las să mai trăiască o secundă.
Pătrunde adânc în sufletul rănit
Și scotocește, și mă doare,
Și-l aud încontinuu vorbind
Cu iubirea ce-i prizonieră în el pentru întâia oară.
Dorul din frunze mă-nfioară,
Nebun e sufletul ce merge pe o sfoară,
Dorind să scape de gândul pe care dorul îl înconjoară.

Și-i frig, și-i toamna, și-i frunza atinsă de vreme,
Și totu-i pustiu, și totu-i anost.
Natura iar moare
Cum moare iubirea
Părăsită de soartă.
Apune iar ziua,
Și noaptea iar vine,
Și visu-i prezent,
Și luna-mi zâmbește,
Sunt stele pe cer,
E viață, e șansă
De-o nouă iubire…
Într-o zi.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.