Invitație

Într-o frumoasă zi de vară

Când soarele îmi zâmbea senin

De pe înaltul cerului

Eu vieții am decis să-i scriu

Pentru a o invita la o scurtă șuetă.

Nu am crezut că ea îmi va răspunde

Dar ca de fiecare dată m-a surprins.

Când  eu m-am așezat la umbra unui stejar secular

O adiere caldă a vântului  de vară

A început obrazul să mi-l  mângâie

Copacul bătrân   crengile grele și le legăna

În acordurile  line de vioară ale vântului

Inima din ce în ce mai tare-n piept îmi bătea

Și atunci eu mi-am dat seama că viața

Încerca cumva simțită a ei prezență să își facă.

Tare m-am bucurat când am simțit-o lângă mine

Atât de tare încât am și-nceput  noi să sporovăim

Ca doi prieteni foarte buni

Ce tare  și-au dorit o astfel de-ntâlnire.

Curioasă eu din fire am întrebat-o la un moment dat:

De ce tu viață treci așa de repede?

De ce nu ne permiți de tine a ne bucura mai mult?

De ce noi……?

Of, omule, vezi…

Asta e la tine.

Mereu tu pui prea multe întrebări

Și aproape toate fără sens

Crezi tu că eu dacă aș putea

N-aș vrea

Să stau mereu aici lângă tine

Să ascult viorile cântând

În timp ce vremea trece, vine

Să simt parfumul nemuririi

Pe care cu drag eu ție ți l-aș oferi

Dar nimic din ceea ce eu vreau, nu pot să fac.

Nu pot, pentru că eu

Sunt doar un slujitor al sorții

Pe care  ea-l comandă după bunul plac

Și cu care tu te lupți.

 

Dar eu nu sunt ca tine viață

Nu pot s-accept

Ce soarta îmi oferă

Fără ca eu să fac nimic.

 

Of, omule, naiv mai ești…

Cine ți-a spus ca tu să stai

Fără să faci nimic.

Tu luptă-te cu mine

Adună-ți visurile într-un frumos buchet de nu le uita

Muncește pentru a simți într-un final

Aroma și gustul împlinirii lor…

Dansează apoi valsul fericirii

În acorduri de multe bucurii.

Vezi câte tu ai de făcut!

Tu nu mai irosi degeaba timpul

Cu întrebări din astea fără sens

Trăiește-mă atât cât soarta îți permite!

Trăiește-mă intens!

Dar….

Niciun dar…

Căci restul nu mai are nicio importanță.

 

De asemenea, ai putea dori...

3 răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.