Călătoria numită lectură începe cu un tur ciclistic

Îți place să faci mișcare cu bicicleta?  Perfect. Te invit atunci să participi la turul ciclist Cărțile copilăriei pe bicicletă. Este un tur cu totul aparte, unic în România și  organizat în scop caritabil.  Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României va pedala 1000 de kilometri alături de campionul național la ciclism, Alex Ciocan, dar şi de alţi biciclişti care vor să li se alăture. De aceea te invit și pe tine, cel pasionat de ciclism să te alături acestei cauze nobile. Vei avea ocazia să pedalezi alături de nume importante și să contribui și tu la strângerea de fonduri care vor fi direcționate pentru donații de carte în mediile defavorizate. Cred că toții copiii merită să pornească în călătoria numită lectură, călătorie pe parcursul căreia să aibă șansa de a se  cunoaște pe sine, de a se desăvârși pentru ca a putea observa calea spre lumină.

Afis_tur_ciclist_Asociatia_Curtea_Veche-565x800

Turul ciclist caritabil “Cărțile copilăriei pe bicicletă” se va desfășura în perioada perioada 23 aprilie – 3 mai și va traversa 13 județe în 9 zile, din Sighetu Marmației până în Constanța. Dacă şi tu vrei să te alături acestui tur minunat, o poți face de la intrarea în orașul parcurs pe traseu până la punctele de intâmpinare a plutonului de cicliști, conform programului:

Sighetu Marmației Plecare: joi, 23 aprilie, ora 9.00, str. Corneliu Coposu

• Dej Sosire: joi, 23 aprilie, ora 18.30, intrare dinspre Urișor până la Str. Bobâlna (Parcul Mic) Plecare: vineri, 24 aprilie, ora 10.30, Str. Bobâlna (Parcul Mic)

• Cluj Napoca Sosire: vineri, 24 aprilie, ora 13.00, intrare dinspre Someșeni până la Str. Cardinal Iuliu Hossu (Parcul Central “Simion Bărnuțiu”) Plecare: sâmbătă, 25 aprilie, ora 11.00, Str. Cardinal Iuliu Hossu (Parcul Central “Simion Bărnuțiu”)

• Alba Iulia Sosire: sâmbătă, 25 aprilie, ora 17.00, intrare dinspre Barăbenț până la Str. Muzeului – Sala Unirii (Cetatea Alba Carolina) Plecare: duminică, 26 aprilie, ora 10.30, Str. Muzeului – Sala Unirii (Cetatea Alba Carolina)

• Sibiu Sosire: duminică, 26 aprilie, ora 13.30, intrare dinspre Turnișor până la str. Piața Mare Plecare: marți, 28 aprilie, ora 9.00, str. Piața Mare

• Brașov Sosire: marți, 28 aprilie, ora 18.00, intrare dinspre Ghimbav până la Piața Sfatului Plecare: miercuri, 29 aprilie, ora 10.30, Piața Sfatului

• Sinaia Sosire: miercuri, 29 aprilie, ora 13.00, intrare dinspre Poiana Țapului până la Blvd. Carol I nr. 47 (Primăria Sinaia) Plecare: joi, 30 aprilie, ora 11.00, str. Aleea Peleșului nr. 2 (Castelul Peleș)

• București Sosire: joi, 30 aprilie, ora 18.00, întrare dinspre Otopeni până la Piața Charles de Gaulle (Parc Herăstrău) Plecare: sâmbătă, 2 mai, ora 11.00, Parcul Biruinței nr. 98 DN3 (Parcare Exporom)

• Călărași Sosire: sâmbătă, 2 mai, ora 18.00, intrare dinspre Cuza Vodă până la Str. București, nr. 130 (Statuia Regelui Carol I) Plecare: duminică, 3 mai, ora 9.00, Str. București, nr. 130 (Statuia Regelui Carol I)

• Constanța Sosire: duminică, 3 mai, ora 19.00, intrare dinspre Valul lui Traian până la Blvd. Regina Elisabeta (Cazino / Faleză)

Dacă nu practici acest sport, dar îți dorești să donezi pentru ca și copiii din mediile defavorizate să aibă șansa să pornească în fantastica călătorie numită lectură, poți accesa  profilurile de fundraising ale bicicliștilor create pe site-ul www.asociatiacurteaveche.ro/pebicicleta și susține cauza cu o donație online. Prin această donaţie tu poţi deveni eroul copiilor care nu au avut posibilitatea să pornească într-o aşa minunată călătorie precum este lectura.

Mult succes îți doresc!

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.