Top 5 mâncăruri pentru suflet

Ador să gătesc, cred că v-am spus acest lucru de foarte multe ori. Sper să nu devin plictisitoare, dar nu mă satur să o spun iar şi iar. De ce? Fiindcă această pasiune mi-am descoperit-o atunci când viaţa mi-a dat o lecţie şi mi-a scos în cale oameni cu sufletul frumos. Alături de ei, omul care nu ştia să gătească, a început treptat să descopere cât este de fascinant să creezi tot felul de mâncăruri gustoase cu care să îi încânţi pe cei dragi sufletului tău.

Au trecut 11 ani de când am gătit prima dată. Nici nu ştiu când au trecut atâţia ani în care am făcut fel de fel de mâncăruri care mai de care mai interesante. Sunt 11 ani de mâncăruri gătite cu sufletul şi  pentru sufletele dragi alături de care mi-a fost dat să trăiesc. Trebuie să vă mărturisesc că sunt o norocoasă, fiindcă viaţa mi-a dat şansa să trăiesc alături de suflete frumoase.

Astăzi la 11 ani de când am început să gătesc cei de la Costa D’oro mă provoacă să alcătuiesc un top 5 mâncăruri pentru suflet. Îmi destul destul de greu să alcătuiesc acest top, deoarece îmi este greu să aleg din sutele de mâncături pregătite. Dar mie îmi plac foarte mult provocările, de aceea am alcătuit un top 5 de mâncăruri preparate pentru sufletul meu dar şi pentru  sufletele ce mi-au dat viaţă, adică pentru părinţii.

ScreenHunter_404 Nov. 19 17.34

Iată topul:

1. Galette(este o reţetă de mâncare franţuzească, mai exact de clătite umplute cu ton sau piept de pui, ciuperci, mărar)

2. Pui marocan (piept de pui macerat în suc de lâmâie şi portocale, stafide, scorţişoară şi ardei iute, cu garnitură de pere sotate în unt)

3. Pui chinezesc (piept de pui cu legume, sos de soia şi garnitură de orez)

4. Ciorbă de pui

5. Plăcintă cu brânză de vaci şi stafide

Acestea sunt 5 dintre cele 5 mâncăruri pentru suflet.. Şi sunt o fire foarte curioasă, fiindcă vreau să aflu voi ce preferinţe aveţi, vă provoc eu pe voi să-mi alcătuiţi un top 5 mâncăruri pentru suflet  şi să-mi spuneţi într-un comentariu despre el. Abia aştept să văd topul alcătuit de voi.

De asemenea, ai putea dori...

13 răspunsuri

  1. Pinky Rainbow spune:

    Am foarte multe mancaruri de suflet, dar ma voi rezuma la cinci dintre ele:

    1. Cartofi prajiti cu branza rasa si salata de rosii
    2. Ciorba de perisoare
    3. Musaca
    4. Placinta cu branza
    5. Mere coapte cu scortisoara

    Succes! 🙂

  2. Probabil ca, daca as face un top al mancarurilor care mi-au fost mereu aproape de suflet, pe primele locuri sunt cele care au mirosul copilariei si al fanteziei. Dintre acestea, as vrea sa evidentiez:

    1. Musaca la cuptor/Lasagna
    2. Pizza ripiena di Lanciano
    3. Orez dulce iute cu mandarine
    4. Cannelloni di scrippelle
    5. Lapte de pasare/Savarine

  3. Dragos Gros spune:

    Si eu sunt pasionat de arta culinara si am creeat o reteta la care tin in mod deosebit. Nu retin daca galette e frantuzeasca sau valona, dar din ce imi amintesc, puiul marocan se pregateste cu lamaie murata, altfel o specialitate interesanta pentru combinatia acru-dulce si sarat. Poate scrii un articol sa comentam despre bucataria nord-africana, extrem de savuroasa si fin condimentata (daca bucatarul nu e nord-african, ca ei nu au multe legaturi cu finetea gustului).

    • Din ceea ce stiu gallette e frantuzeasca, iar in ceea ce priveste puiul marocan pe il pregatesc eu nu se face cu lamaie murata. Banuiesc ca sunt mai multe variante. Mi-ar placea sa incerc si o astfel de varianta. Multumesc pentru ideea de articol, cred ca ar fi foarte interesant un astfel de articol. Nu mi-ai spus insa care este topul celor 5 mancaruri pentru suflet. Il astept.

      • Dragos Gros spune:

        De suflet si gust, un top personal: 1. oua de sepie in sos alb, 2. creveti cu sos de usturoi si paprika, 3. calamar proaspat la gratar (pastreaza in conduct apa de mare ceea ce ii da o savoare de neegalat), 4. cotlet de vita in marinata pe baza de iaurt etc. si 5. salata de caracatita pui. Cred ca top 10 nu era suficient… :)))

  4. Dya spune:

    Gatitul se afla si printre pasiunile mele , iar daca ar fi sa fac un top al mancarurilor mele preferate , acesta ar fi : cartofi prajiti cu branza sarata si oua , ciorba de perisoare , iepure de camp cu ceapa si masline la cuptor ,omleta (mai bine spus o tarta cu de toate) si piftelele ( sau traditionalele parjoale moldovenesti). Toate acestea confirma faptul ca sunt o “traditionalista” in ceea ce priveste mancarea si imi ste destul de dificil sa fac un top al mancarurilor pe care le prefer pentru ca nu sunt o persoana mofturoasa si imi place din totul cate putin.

  5. cristinalincu spune:

    uleiul meu de masline preferat!
    eu sunt gurmanda, asa ca un top e greu de realizat, totusi, printre preferinte se numara salatele cu multe ingrediente si neaparat ulei de masline extravirgin, orezul pregatit in nenumarate feluri, patiseria cu branzeturi sarate si preparatele pe baza de pui si condimente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.