Un vis în lumina reflectoarelor

Ador să gătesc. De ce? Nu ştiu exact, poate fiindcă în bucătărie sunt eu însămi. În bucătărie în faţa aragazului şi cu mâna pe tigaie pot face tot ceea îmi trece prin cap, pot crea fără să mă împiedice cineva să exprim ceea ce-mi trece prin gând. Atunci când gătesc sunt liberă, liberă de gândurile de care mă apasă, liberă să îmi pun imaginaţia şi creativitatea la treabă. Bucătăria este locul în care mă simt mereu bine, indiferent de starea mea spirit, deoarece când intru în bucătărie şi mă apuc de gătit uit de toate.

Când nu gătesc îmi place uneori  să iau cina în oraş la restaurant pentru a descoperi noi feluri de mâncare interesante. Familia mea, prietenii mei îmi cunosc pasiunea mea pentru gătit şi le place să le gătesc sau să mă scoată în oraş la restaurant. Aşa s-a întâmplat într-o seară frumoasă de sfârşit de vară când am primit o invitaţie la restaurant din partea familiei mele. A fost o invitaţie pe care am acceptat-o cu mare drag, mai ales fiindcă cei din familia mea mi-au spus că mă duc la un restaurant abia deschis. Abia am aşteptat să îl descopăr, iar când l-am descoperit, când am intrat în el am fost impresionată de felul în care arăta. Restaurantul Tirol din Iaşi în care am intrat,  recrea spiritul tirolez, atmosfera specifică provinciilor Salzburg şi Carintia în partea estica, Elvetia şi Voralberg în partea vestica şi Germania în nord. Această atmosferă mi-a trezit brusc amintiri din locurile în care la un moment în viaţă am fost, şi unde a pornit pasiunea mea pentru gătit. Ambianţa extraordinar de plăcută din restaurant era completată de corpurile de iluminat deosebite.

restaurant-tirol-iasi

Restaurantul Tirol Iaşi iluminat de corpuri de iluminat special create de cei de la Atas Lighting

restaurant-tirol-iasi (1)

Restaurantul Tirol Iaşi iluminat de corpuri de iluminat special create de cei de la Atas Lighting

restaurant-tirol-iasi (2)

Restaurantul Tirol Iaşi iluminat de corpuri de iluminat special create de cei de la Atas Lighting

Nu mai văzusem aşa corpuri de iluminat, aveau un stil aparte care se potrivea cu specificul restaurantului. Atrasă fiind de lumina caldă pe care acestea o reflectau, gândul mi-a zburat departe şi am început să îmi închipui la cum ar fi să îmi deschid şi eu un astfel de restaurant. Trezită din visare de familia mea, am şi  întrebat  brusc chelnerul dacă ştie de unde au fost luate corpurile de iluminat care m-au făcut să visez. Şi cum chelnerii ştiu mai tot ce mişcă într-un restaurant, am aflat că acele minunate corpuri fuseseră realizate de cei de la Ataş Lighting. Nu auzisem de firma respectivă, din acest motiv când am ajuns acasă am întrat pe internet şi am descoperit că această firmă este formată dintr-o echipă pasionată de jocul de lumini şi umbre, de modul în care corpurile de iluminat pot pune în valoare un spaţiu. Şi din nou când am dat la proiectele pe care aceştia le realizaseră, am început să visez cu ochii  deschişi la propriul meu restaurant,  iluminat cu ajutorul soluţiilor de iluminat  de la Ataş Lighting.

Mi-am imaginat că îmi deschid propriul meu restaurant care va fi tare frumos luminat de un candelabru de inspiraţie medievală cu nuanţă de bronz antichizat, cu abajururi de sticlă mată sub formă de floare, care aduce echilibrul între frumuseţea brută şi delicateţea detaliilor romantice.

candelabru-9-xe27-60w

Cât de frumos ar fi restaurantul meu prevăzut pe pereţi cu aplice tot în stil medieval  din fier forjat negru, cu finisaj maro antichizat, ce vor crea o  ambianţă cu aer rustic, medieval. Iar eu voi putea astfel să mă aflu în sfârşit acolo unde îmi doresc în lumina reflectoarelor, printre fel şi de arome care mai de care mai spititoare şi mai interesante….

aplica-2-xe14-60w

Dar aceasta nu este decât un vis, un vis în lumina reflectoarelor. Este un vis  pe care sper că într-o bună zi eu mi-l voi  îndeplini. Şi când voi reuşi voi şti la cine să apelez imediat  pentru ca restaurantul meu să fie în cea mai bună lumină, cea oferită de corpurile de iluminat de la Atas Lighting.

De asemenea, ai putea dori...

11 răspunsuri

  1. mikyangel007 spune:

    Vreau si eu sa mananc macar odata la restaurantul asta.

  2. maya-maria spune:

    Succes, Irina.La concurs, dar mai ales în îndeplinirea visului tău!

  3. RaduThor spune:

    Mi-a luat-o Dana înainte cu master chef-ul 🙁
    Îi cunosc demult pe cei de la Ataş…

  4. Dana Lalici spune:

    Un pas ar fi sa te inscrii la Masterchef. Sau sa te mariti cu un bogatas. 🙂 Corpurile de lilumintat sunt superbe, intr-adevar.

  5. cristinalincu spune:

    superb restaurant, superbe corpuri d eiluminat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.