Prizoniera

Astăzi sunt prizoniera vieţii mele, sunt condamnată să trăiesc,  ce n-aş fi vrut. Dar asta-i viaţa şi n-am incotro, trăiesc ce-mi este dat. Astăzi sunt prizoniera gândurilor mele, a celor ce fără de-ncetare,  mă torturează zi şi noapte. Sunt condamnată să trăiesc cu ele,  să îmi apară-n minte iar şi iar.

Sunt prizoniera visuriloror mele ce nu-mi dau pace mai deloc,  şi-mi amintesc neîncetat de ce am vrut, dar uite că n-a fost să fie.

Viaţa e un continuu du-te vino în care urci, apoi cobori, eu asta demult am înţeles, dar totuşi m-am  cam saturat să urc, apoi prea mult eu să cobor.

Şi uite cum eu prizoniera vieţii şi a gândurilor mele sunt, deşi încerc din răsputeri să mă eliberez. Dar orice aş face eu nu pot, căci forţa tare îmi lipseşte. Şi oricât aş vrea să mă obişnuiesc cu al vieţii întuneric în care prizonieră sunt, mi-e imposibil să o fac, căci simt că locul meu nu e aici, ci la lumină.

Ştiu, la lumină ca să ajungi de jos trebuie ca să porneşti, dar oare totuşi nu-i de-ajuns cât eu în intuneric am stat?  Grea intrebare şi mai greu răspuns pentru o biată prizonieră a vieţii şi  gândurilor sale. E tare greu să tot cobori, şi să te-afunzi în al vieţii întuneric, şi astfel să nu poţi să vezi măcar o raza de lumină….

Dar nu-i nimi,  atâta timp cât viaţa în fiecare zi îţi dă o nouă şansă, tu poţi oricând să te ridici, să ieşi din întuneric şi să zăreşti lumina, să fugi spre libertate şi să trăieşti aşa cum vrei…

 

De asemenea, ai putea dori...

2 răspunsuri

  1. cristina spune:

    Capul sus, fiecare avem clipe din acestea. Trec!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.