Musafir nepoftit

În viaţă ai parte de toate, inclusiv de fel de fel de musafiri, unii pe care îi aştepţi cu drag ca viaţa să ţi-o însenineze, alţii pe care nu-i aştepţi deloc, dar ei apar cu toate acestea nepoftiţi. Aşa a apărut şi ea pe nepoftite, deşi, n-am vrut sub nicio formă eu cu ea să mă-ntâlnesc. Dar totuşi ea a apărut atunci când  ştia că eu afară nu am cum s-o scot.

Şi stai să vezi cum ea de-ndată ce şi-a făcut simţită prezenţa a şi-nceput să şi preia comanda. Şi astfel într-un timp foarte scurt a pus stăpânire pe tot ce şi-a propus. Mare problemă, mare belea, dar totuşi trebuie să scap de ea. Dar oare cum? Eu fără de-ajutor mă simt neputincioasă în faţa ei ce pe clipă ce trece devine mai puternică.

Ea ştie foarte bine că tare îmi displace că vine-ntotdeauna doar pe nepoftite, dar nici că-i pasă. De fiecare dată când soseşte, se simte parcă şi mai bine, iar eu, eu mă simt parcă şi mai rău. Dar e normal, toţi cred că se simt aşa când îi vizitează un aşa  musafir nepoftit care într-un timp foarte scurt reuşeşte să pună stăpânire, atât pe suflet, cât şi pe minte. Şi astfel nu te mai simţi în stare de nimic, stai şi priveşti în gol spre acel ceva  de un albastru infinit ce parcă te face să mai uiţi că în viaţa ta acum ai parte de un musafir nepoftit.

Dar timpul trece şi soarele apune iar, o altă zi din nou s-a dus, o altă zi  acuşi începe,  aşa că te trezeşti la realitate ca să îţi dai seama doar că eşti la fel ca ieri,  în compania aceluiaşi musafir nepoftit. Şi totuşi tu trebuie să faci ceva. Dar oare ce? Cum pot să scap oare de el, cel ce mă face să pierd din ale vieţii clipe preţioase?

O singură soluţie se-ntrezăreşte care se pare că se numeşte luptă, dar nu orice fel de luptă, ci cu propria  fiinţa. Eu forţele se pare că trebuie să mi le-adun pentru a putea să-ncep o luptă  aprigă cu musafirul nepoftit. Eu trebuie din răsputeri să-ncerc din minte şi din suflet  să-l scot. Tristeţea, căci despre ea e vorba, ea e mereu musafirul nepoftit ce intră în suflet şi în minte,  trebuie cu siguranţă să dispară, căci viaţa-i scurtă, şi timp eu de pierdut nu am. Se pare că cele mai bune arme cu care fiecare dintre noi putem mereu tristeţea s-o distrugem sunt zâmbetul şi bucuria, şi optimismul.

Dar oare unde sunt aceste arme? Oare unde pot să le găsesc? Voi le găsiţi mereu?

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.