Călătoria numită lectură

Aveam 11 ani când tatăl meu m-a determinat să fac o călătorie care pe mine nu mă atrăgea deloc. Iniţial nu am vrut să pornesc în această călătorie, deoarece mi se părea foarte plictisitoare, dar fiindcă tata a insistat am acceptat. Am pornit în această călătorie cu ajutorul primei cărţi dăruite de tata,  scrisă de Jackqueline Monssigny şi care se intitula Frumoasa din Louisiana. Ce fel de călătorie e aceasta? E o călătorie cu totul aparte numită lectură, o călătorie spre cunoaşterea de sine şi spre locuri fantastice.  A fost suficient ca împreună cu personajele din această carte să pornesc într-o frumoasă aventură, ca să îmi dau seama că este călătoria pe care vreau să o fac iar şi iar.

Din acel moment, cartea în format tipărit a devenit cea mai bună prietenă a mea, o prietenă de care nu m-am putut niciodată despărţi, ea a fost mereu cu mine oriunde. Ea mi-a bucurat sufletul şi mintea, datorită ei, astăzi sunt ceea ce sunt. A fost o adevărată aventură în toţi aceşti ani să o caut, să o găsesc, să o citesc, şi apoi să o aşez la loc de cinste în biblioteca mea.

Nu mi-a fost uşor deloc să o găsesc, dar fiindcă mi-a plăcut să călătoresc oricând şi oriunde alături de ea m-am străduit mereu să dau de ea. De ceva vreme însă, mă simt foarte norocoasă, deoarece acum îmi este mult mai uşor să o caut şi să o găsesc. Eu pot acum să o găsesc online pe litera.ro, în casa ei mare, frumoasă şi foarte primitoare, numită librărie. Fiind deschisă oricând,  eu cu mare drag intru pe această librărie şi îmi achiziţionez orice fel de carte vreau, în funcţie de călătoria în care vreau să pornesc.

1797595_10153823392605464_1237665968_n

Aici eu am descoperit-o pe frumoasa şi interesanta soră a cărţii în format tipărit, am descoperit ebook-ul. Prima dată nu i-am dat atenţie, deoarece mi-am zis că trebuie să fie extrem de obositoare. De să citesc eu o carte pe telefon sau pe tabletă ca să mă doară ochii, când pot să iau carte tipărită în mână şi filă cu filă să pornesc într-o nouă aventură fără să mă obosesc deloc?

Untitled

                                                Sursă poză: litera.ro

Dar din curiozitate,  mi-am cumpărat ebook-uri de pe litera.ro, mi-am cumpărat şi un ebook reader,  mi le-am descărcat pe acesta  şi am început să citesc. Trebuie să recunosc că am avut parte de o mare surpriză, am citit foarte comod şi uşor. Nici nu mi-am dat seama că citesc o carte în format electronic. Aşa că m-am decis să mă despart de vechea mea prietenă şi să pornesc în călătorie alături de sora sa mai tânără, cartea în format electronic.

Cartea în format electronic este mult mai atractivă decât cea în format tipărit, deoarece se citeşte foarte uşor şi nu ocupă spaţiul. Oricând trebuia să plec undeva nu puteam să-mi iau niciodată foarte multe cărţi tipărite fiindcă nu aveam unde să le pun. Acum însă,  pot să descarc pe ebook reader câte cărţi electronice  vreau fără să-mi fac probleme.

Ebook-ul nu se rupe, nu se îngălbeneşte, el e mereu la fel,  pregătit întotdeauna să pornească cu mine într-o nouă călătorie spre cunoaştere. Ebook-ul mă ajută să fac şi economie la lumină, deoarece acum nu mai sunt nevoită noaptea când vreau să citesc să aprind veioza Sunt foarte bucuroasă că am descoperit librăria Litera şi ebook-urile de aici, deoarece călătoria numită lectură a devenit  mult mai plăcută ca înainte.

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.