Dorinţa arzătoare a unui simplu om
Sunt un om simplu
Ca toţi ceilalţi de lângă mine
Cu vise şi dorinţe multe
Care împlinite, care neîmplinite.
Dar totuşi eu de ceilalţi mă deosebesc
Prin faptul că eu tare îmi doresc de mult
Sa pot călători spre-un loc fermecător
Ce mă atrage asemenea unui magnet.
Sunt multe alte locuri
Pe care eu nu le-am văzut
Dar niciunul dintre ele
Nu mă atrage ca acest loc.
Este un loc pe care eu nu-l pot descrie
Căci eu nu l-am văzut decât în poze sau la televizor
Dar vă pot spune despre el
Că este un loc ce sufletu-mi atrage.
Eu tare aş vrea acolo să ajung
Pentru a mă bucura
De oameni şi de-a lor tradiţii
Ce pentru mine sunt deosebite.
Cu ochii deschişi eu la el visez
Mă văd plimbându-mă cu o cămilă în deşert
Pe-un soare arzător dar tare surâzător
Ce-mi încălzeşte sufletul.
E minunat s-ajungi acolo unde îţi doreşti
Într-un loc în care n-ai mai fost
Un loc străin, un loc pe care nu-l cunoşti,
Dar care ţie îţi spune tare multe.
Nu reuşeşti să înţelegi
De ce pe tine acest loc
Te-a atrage atât de tare
De ce-ţi doreşti nespus de mult să-l vizitezi.
Dar eşti un om
Care atunci când ceva, îşi doreşte,
Nu se lasă până nu reuşeşte,
El să obţină ceea ce-şi doreşte.
Tu ştii acum că pentru a ajunge
Acolo unde îţi doreşti
În frumosul Marrakech,
Un singur lucru trebuie să faci.
Pe internet tu trebuie să intri
Şi să dai click pe bileteavion.ro
Şi apoi să îţi rezervi biletul
Pentru a ta mare aventură.
Sursă poză: bileteavion.ro
Bileteavion.ro fără să ştie
Un mare vis îţi poate acum îndeplini
Şi foarte avantajos ei te pot duce
În oraşul pe care îţi doreşti să-l vizitezi.
Dragă Marrakech,
Aşteaptă-mă că vin
Să te cunosc ca să-nţeleg
De ce tu mă atragi atât de tare.
De-abia aştept ca să mă plimb
Prin ale tale locuri fermecătoare
De-abia aştept ca eu să gust din tajina ta
Celebră-n toată lumea
Sunt tare fericită acum,
Că în sfârşit îmi pot permite,
Să pornesc în marea aventură
Şi să-mi îndeplinesc a mea dorinţă arzătoare.