Un cadou, o speranţă şi o casă nouă

Astăzi viaţa îmi face un cadou nepreţuit, îmi permite să mai scriu o filă din povestea mea pe acest pământ. Astăzi viaţa îmi permite să îmi continui drumul, să-mi urmez calea pe care destinul mi-o arată clipă de clipă. Şi pe lângă acest cadou nepreţuit mi-a mai făcut un cadou frumos. De astăzi încep să scriu într-o nouă casă virtuală, o casă la care nici nu m-am gândit. Dar uite că atunci când m-am aştepat mai puţin, am avut parte de o nouă surpriză frumoasă din partea vieţii. Este o supriză frumoasă fiindcă simt că o să-mi poarte noroc. Aşa că dragii mei cititori sper că deşi m-am mutat într-o casă nouă, voi să mă vizitaţi şi aici şi să vă facă plăcere tot ceea ce veţi găsi în noua mea casă.

Eu vă aştept cu drag să împărtăşesc cu voi din gândurile mele. Mă bucur mult că am descoperit ebloguri.ro, o platformă cu oameni frumoşi şi foarte primitori, oameni pe care te poţi baza. Sunt sigură că această schimbare va fi de bun augur şi mă va ajuta să continui să fac ceea ce-mi place, adică să-mi las gândurile să se transforme în cuvinte care, sper să ajungă la sufletele voastre.

Încep astăzi să scriu o nouă filă din povestea mea cu şi mai mare drag ca până acum, fiindcă ştiu că fiecare cuvânt pe care îl voi aşterne pe hărtia virtuală, îmi va purta noroc. Ziua de astăzi a început frumos, cu o superbă floare  de  la cei datorită cărora astăzi mă pot mândri cu reuşitele mele,   cu un cadou, o speranţă şi o casă nouă, cu minunate mesaje de la cei care şi-au rupt puţin din timpul lor pentru a mă felicita.  Sunt o norocoasă fiindcă viaţa îmi dă posibilitatea să mă bucur alături de ei de tot ceea ce ea ne oferă cu drag.

Un cadou, o speranţă, o casă nouă, ce poate fi mai frumos într-o  zi atât de specială? Mai multe cadouri, mai multe speranţe, mai multe mesaje… zic bine, nu-i aşa? 🙂

De asemenea, ai putea dori...

4 răspunsuri

  1. aniri spune:

    Multumesc! Sa ne citim cu drag si aici! 🙂

  2. illusion spune:

    Ei, bine te-am găsit şi aici! Şi la mulţi ani din nou!

  3. aniri spune:

    Multumesc frumos! 🙂

  4. cristinalincu spune:

    La multi ani cu impliniri online si offline 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.