Cugetări asupra timpului

Ce este timpul? O întrebare care adesea mă frâmântă, deoarece nu de puţine ori mi-a fost dat să aud că,  timpul e acel ceva care face ca amintirile să nu mai doară care,  te ajută să uiţi de momentele mai puţin plăcute pe care îţi este dat să le trăieşti. Se spune că timpul e acel ceva care chiar îţi vindecă rănile. Cât de absurd! Dacă timpul ar putea vorbi, cred că ne-ar spune că singura lui sarcină este de a ne oferi clipe de care noi să ne bucurăm atunci când trebuie, căci el ni le ia şi înapoi nu ni le mai dă. Cred că grăbit ne-ar răspunde să nu-l mai facem responsabil de sarcini pe care el nu le poate îndeplini. Este mult prea preocupat cu sarcina pe care destinul omului i-a dat-o, încât nu se poate ocupa şi de vindecarea sufletului nostru. El nu ştie decât că trebuie să zboare fără încetare, iar în zborul lui să ne ofere clipe de care noi decidem să profităm sau nu,  şi tot din zbor să ni le ia. Ce nu ştie  timpul este faptul că,  zborul lui ne ajută pe noi oamenii să înţelegem ce înseamnă cu adevărat viaţa. Astfel ne vindecăm singuri rănile, de cele mai multe ori fără să ne dăm seama.

Se spune că timpul face ca amintirile să nu mai doară. Amintirile sunt acele momente frumoase sau poate mai puţin frumoase, pe care de cele mai multe ori sufletul le strânge laolaltă pentru totdeauna. Odată cu trecerea timpului, viaţa ne ajută să înţelegem că tot ceea ce s-a întâmplat, s-a întâmplat cu un scop anume. Şi astfel,  înţelegând acest lucru,  durerea dispare treptat, iar noi ne putem vedea de viaţă, privind în urmă chiar cu zâmbetul pe buze. Timpul nu vindecă rănile, ci odată cu  zborul lui, rănile se transformă în adevărate lecţii de viaţă.

Se spune că timpul te face să uiţi de acele persoane care au trecut pentru o scurtă perioadă  prin viaţa pentru a ţi-o însenina, pentru a te face să conştientizezi ce înseamnă să fii om, ce înseamnă să iubeşti şi să fii fericit. Timpul însă nu are cum să te facă uiţi, în primul rând pentru nu e treaba lui, apoi fiindcă aceste persoane îţi pătrund în inimă pentru totdeauna, iar odată ce un om pătrunde în inima altuia, nimic şi nimeni nu îl poate scoate. Amintirea lui dulce se va transforma într-o altă binecuvântată lecţie de viaţă, pe care ar fi păcat să o uităm vreodată.

Suntem ceea ce suntem,  fiindcă timpul ne-a oferit clipe de care ne-am bucurat şi a căror amintire frumoasă ne alină  acum sufletul. Suntem ceea ce suntem,  fiindcă timpul ne-a permis ca suferinţa să o transformăm într-o lecţie de viaţă care,  dincolo de durere ne aduce o mulţumire sufletească.

Timpul doar zboară, şi o face cu o precizie uimitoare, o face pentru ca noi să devenim mai înţelepţi, mai puternici, mai pregătiţi să trecem peste fiecare moment dureros cu şi mai multă forţă. Amintirile ce rămân în urma zborului lui,  ne ajută să privim înainte cu încredere. Am fost un om puternic, sunt un om puternic, dar voi fi un om şi mai puternic! Timpul ne ajută să rostim aceste cuvinte magice.

Să lăsăm atunci timpul să-şi vadă de ale lui, să-l lăsăm doar să zboare, iar noi să fim mulţumiţi şi fericiţi că avem capacitatea de a trece peste orice, de fiecare dată cu şi mai multă forţă.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.