Despre Cunoaşterea de Sine

Trăim într-o lume în care suntem din ce în ce mai nemulţumiţi de faptul că oamenii au devenit din ce în ce în mai schimbători. Acest lucru ne împiedică să-i cunoaştem cu adevărat. Nu ştim niciodată cum să reacţionăm atunci când interacţionăm cu ceilalţi, fiindcă ne dăm seama că cu cât îi cunoaştem mai bine, cu atât devim mai imprevizibili, mai greu de înţeles. De fapt noi nu ştim despre ceilalţi decât numele lor, unde locuiesc sau unde lucrează, atât şi nimic mai mult. Iar acest fapt tare ne mai nemulţumeşte, şi nu înţeleg de ce. Ne dorim să îi cunoaştem pe ceilalţi, în timp ce nu ne cunoaştem foarte bine pe noi înşine.

În fiecare zi descoperim la noi ceva nou, care ne derutează şi ne face să ne întrebăm: Eu cine sunt? Eu ce vreau? Sunt întrebări care datorită bruştelor schimbări de stare, de comportament, ne împiedică să răspundem la aceste întrebări aparent simple, dar în esenţă extrem de grele. De ce? Fiindcă, ca şi în cazul celorlalţi din jurul nostru, ştim foarte bine care este numele nostru, ştim unde ne aflăm, dar nu suntem niciodată siguri pe ceea ce ne dorim. Acum vrem ceva, peste fix o secundă ne dorim altceva, şi apoi ducem o luptă aprigă cu noi înşine pentru a stabili ce ne dorim. Pare simplu după ce ne decidem, dar după ce obţinem acel lucru, ne dăm seama că de fapt ne doream mai mult celălalt lucru. Şi uite aşa continuăm la nesfârşit…în timp ce ne exprimăm nemulţumirile despre faptul că nu putem pătrunde cu adevărat în sufletul celorlalţi pentru a-l cunoaşte.

Dar oare pe noi înşine când avem  de gând să ne cunoaştem? Grea întrebare…şi mai greu răspuns. Avem impresia că ne cunoaştem atât de bine, asta până când ajungem  de cele mai multe ori să nu ne înţelegem propriile noastre acţiuni şi ne punem din nou întrebări: Oare de ce am reacţionat aşa? De ce m-am comportat aşa, când trebuia să mă comport altfel? Suntem atât de schimbători, dar acest lucru nu-l observăm decât la cei din jurul nostru. Noi nu ne schimbăm niciodată, suntem mereu la fel, doar suntem puţin indecişi.

Dar oare indecizia de unde vine? Nu din faptul că nici pe noi înşine nu reuşim să ne mai înţelegem, să ne cunoaştem cu adevărat? Eu cred că da. Eu cred că niciodată nu o să renunţăm la alergatul după mai mulţi iepuri, în speranţa că vom prinde vreunul. Ne dorim atât de multe, dar de ce mai multe ori nu reuşim să obţinem mai nimic din ceea ce ne dorim.

Îmi doresc atât de multe, dar oare ştiu cu adevărat ce îmi doresc? Vreau să-l cunosc cât mai bine pe celălalt, şi pentru asta încerc să empatizez cu el, dar înainte de empatiza cu el nu ar trebui să fiu sigur/ă că mă cunosc pe mine însămi/ însumi? Sunt  întrebări pe care cred că ar trebui să ne le punem toţi, pentru a reuşi cât de cât să ne cunoaştem pe noi înşine. Oare mă înşel asupra acestui lucru?

De asemenea, ai putea dori...

2 răspunsuri

  1. iluminisme spune:

    asa este, tare nehotarati mai suntem, pentru asta avem nevie de prieteni care sa ne repete de fapt, gandurile noastre, uneori suntem surzi la propriile ganduri si dorinte..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.