Încă în dilemă

Sunt încă în dilemă. De ce? Fiindcă mi-e greu să privesc fericirea ca pe recompensă. De ce? Fiindcă trăiesc într-o lume în care oamenii au devenit din ce în ce mai superficiali, astfel încât nu mai sunt în stare să te recompenseze cu fericirea pe care tu ţi-o doreşti. Trăiesc într-o lume în care iubirea şi-a cam pierdut din semnificaţie. Acum iubeşti, dărui tot ceea ce ai mai bun din tine persoanei care o crezi potrivită pentru tine, şi te aştepţi să primeşti drept recompensă fericirea, dar tu nu primeşti drept „recompensă” decât o mare suferinţă. Oare trebuie să iubeşti fără să aştepţi nimic în schimb?  Oare doar atunci vei fi cu adevărat fericit?

Mi-e greu să cred, fiindcă există cazuri când tocmai asta se întâmplă, iubeşti şi atât, căci tot nu te întâlneşti cu fericirea. Şi ce e mai grav, e că iubind astfel nu reuşeşti să vezi că fericirea e chiar lângă tine. Ce păcat e că iubirea astăzi şi-a pierdut din esenţă, deoarece iubirea nu mai conduce de multe ori astăzi  la acea recompensă care se pare că se numeşte fericire. Te iubesc a devenit astăzi un cuvânt deseori atât de fals, încât în spatele lui se ascunde suferinţa, nu fericirea.

Lumea a devenit din ce în ce mai rea, mai egoistă, şi nu mai este dispusă să dăruiască la rândul ei ceea ce a primit de la alţii. Cum poţi fi fericit într-o lume în care nu te mai simţi în largul tău, în care oriunde mergi auzi doar fel de fel de vorbe, care mai de care mai urâte? Cum poţi fericit într-o lume din ce în ce mai plină de prejudecăţi, de orgolii, de invidie?

Trăieşti într-o lume în care e normal să cauţi fericirea, pe care se pare că nimeni nu este dispun să ţi-o ofere drept recompensă. De ce? Fiindcă te saturi la un moment dat să tot aştepţi să fii primeşti ceea ce tu cu drag ai oferit. De fapt trăim într-o lume în care trebuie să descoperim fericirea în noi înşine, nu în altă parte.  Trebuie să fim fericiţi de fiecare dată când am putem ajuta pe cineva aflat în mare necaz, când aducem acelei persoane prin gestul nostru, măcar puţină alinare. Este sigura şansă de a fi cu adevărat fericiţi. A o căuta sau a o aştepta drept recompensă nu cred că este o soluţie. Iubirea e un dar divin, aşadar trebuie să fim mulţumiţi şi  fericiţi de faptul că am avut posibilitatea să iubim şi atât. Şi astfel dilema continuă……..

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.