Dilemă despre fericire

 Sunt într-o mare dilemă, asta după  ce am dat peste un citat a lui Anton Cehov care spune aşa: „Fericirea este o recompensă dată celui care n-a căutat-o.”  Recunosc că m-a surprins acest citat şi m-a pus pe gânduri. Oare aşa să fie? Oare noi oamenii nu suntem cu adevărat fericiţi fiindcă alergând în căutarea fericirii, nu suntem atenţi la acele lucruri care ne fac cu adevărat fericiţi? Oare când o să încetăm să o căutăm o să ne dăm seama de ceea ce ce ne face cu adevărat fericiţi? Cu alte cuvinte trebuie să acceptăm ceea ce viaţa ne dă, şi dacă o să acceptăm o să fim recompensaţi cu fericirea.

Este adevărat trebuie să acceptăm ceea ce viaţa ne dă, căci oricum nu avem încotro, mai devreme sau mai târziu tot ceea ce e scris să ni se întâmple, se întâmplă, dar să nu facem nimic pentru a fi fericiţi, ar însemna să nu dai niciun sens existenţiei tale. Suntem cu toţii nişte suflete care de când e lumea şi pământul s-au zbătut în primul rând pentru a supravieţui, apoi pentru a avea cele necesare pentru a trăi cât mai bine sau frumos posibil. S-au zbătut pentru acel ceva care pentru ele însemna fericire, iar acest lucru le-a făcut să simtă că trăiesc, că existenţa lor are un sens pe acest pământ. Am fost fericiţi, sunt fericiţi fiindcă zi de zi facem ceva care face ca sufletul nostru să tresalte de bucurie. Iubim, dăruim, primim, şi astfel reuşim să fim fericiţi.

Oare asta să fie recompensa? Faptul că iubim, iar atunci când iubirea ne inundă sufletul fără să vrem, suntem recompensaţi cu fericirea? De obicei atunci când dăruim o facem pentru că aşa simţim fără ca cineva să ne oblige să facem acest lucru, şi e drept că de fiecare când o facem suntem fericiţi. Oare asta e acea recompensă numită fericire pe care noi nu o căutăm, ci ea apare pur şi simplu, ca un rezultat firesc a acţiunii noastre?

Of viaţă tare ne mai pui tu în dilemă, şi tare îmi este greu să te înţeleg. Dar nu renunţ, şi în fiecare zi mă străduiesc ale tale dileme să se desluşesc. Aşadar, pentru putea fi fericită eu înţeleg că trebuie să iubesc, să dăruiesc, iar fericirea va apărea într-o bună zi atunci când eu am să primesc tot ceea ce eu am fost în stare să dăruiesc din suflet, iubire, un zâmbet celor ce mai mare nevoie au de el, o mână întinsă, un cuvânt bun, un sfat. Deci asta e fericirea, acea recompensă care apare de pe urma faptelor bune pe care le faci de-a lungul vieţii tale.  Am înţeles eu bine oare? Sunt într-o mare dilemă care rămâne încă în curs de desluşire, căci sunt o norocoasă fiindcă mai am încă timp să o pot desluşi în fiecare zi ce cu atâta mărinimie mi se oferă…. 🙂

De asemenea, ai putea dori...

4 răspunsuri

  1. vivemk spune:

    Buna! 🙂
    Ma bucur ca te-am gasit!
    Despre fericire nu pot sa spun decat ca ea se manifesta intr-un mod enigmatic, precum si viata, care este plina de mister.O adevarata taina!

  2. ideisiidei spune:

    Am citit argumentul din al doilea paragraf :).
    Uneori cred ca noi cautam ceva care se afla exact sub nasul nostru. Si totusi, nu ne putem opri din aceasta calatorie catre fericire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.