Impresiile mele despre Spring SuperBlog 2014

Vă spuneam la începutul lunii martie că mă înscriu din nou în competiţia SuperBlog cu forţe proaspete, şi cu speranţa că în această primăvara am să fiu mai mulţumită de creativitatea mea. A fost o lună plină în care am scris  articole care m-au determinat să fiu din ce în ce mai creativă, şi recunosc că unele din probe tare mi-au plăcut. Sunt acele probe în care am scris mai mult cu sufletul decât cu mintea. Şi a fost foarte bine, căci la una din aceste probe,  cea sponsorizată  de Centrul Shakti am câştigat locul 3  primind pentru articolul scris 96 de puncte. A fost o surpriză tare plăcută pentru mine,  mai ales pentru  că este primul premiul pe care îl câştig în această competiţie. Acest premiu mă face să aştept cu nerăbdare competiţia din toamnă.

Au fost însă şi probe care mi-au lăsat un gust amar, dar nu-i nicio problemă, în viaţa nu poţi avea parte doar de lucruri dulci, nu de alta dar nu e bine pentru glicemie. Viaţa continuă  oricum,  cu surprize plăcute, sau mai puţin plăcute. Însă toate acestea îmi arată că încă am de muncă cu creativitatea mea, dar până în toamnă am timp să exersez. Totuşi  trebuie să recunosc  că în această ediţie am fost mult mai creativă decât anul trecut, având în vedere că am acum am ocupat locul 28. Nu sunt mulţumită de acest loc, fiindcă mă cunosc foarte bine şi ştiu de ce sunt în stare, dar e destul de bun. Ca să ajungi sus trebuie întotdeauna să porneşti de jos.

Regretul meu cel mai mai mare este  însă faptul că din nou nu am putut să particip la Gala de la Bucureşti, unde aş fi avut ocazia să-i îî cunosc personal pe cei pe care deja i-am cunoscut prin intermediul articolelor lor frumoase. Dar sper că la următoarea ediţie să îi pot întâlni. Mi-ar face o mare plăcere să petrec o seară în compania acestor oameni de la care ai mereu ceva de învăţat. Trebuie să recunosc că m-am gândit că nu o să am ocazia să-i cunosc, având în vedere că mă bătea gândul după gustul amar pe care l-am avut, să nu mai particip la competiţia din toamnă, dar deja gândul acela mi-a dispărut complet din minte. De ce? Fiindcă îmi plac competiţiile. Îmi plac,  deoarece îmi dau posibilitatea să mă cunosc mai bine pe mine însămi, dar şi pe ceilalţi din jurul meu. Iubesc viaţa, iubesc oamenii şi dacă mi se dă ocazia să îi cunosc mai bine, să învăţ de la ei lucruri care să mă ajute în dezvoltarea mea personală, atunci nu am să ratez nicio ocazie. Am să aştept cu mare drag ediţia din toamnă, ediţie în care voi putea învăţa noi lucruri utile despre viaţă şi despre oameni.

Până atunci vreau însă să îi felicit pe toţi cei din fruntea clasamentului, cei care au arătat că dacă îţi doreşti ceva foarte mult, îl poţi obţine prin multă muncă, talent şi dăruire, dar şi pe toţi  ceilalţi care au participat la Spring SuperBlog. Bravo vouă!  Sper să ne reîntâlnim cu forţe proaspete şi în toamnă la o nouă ediţie la fel de plină de surprize frumoase şi premii tentante.

                  Vă doresc să aveţi parte de Sărbători frumoase şi pline de lumină!

De asemenea, ai putea dori...

2 răspunsuri

  1. racoltapetru6 spune:

    Sincere felicitări pentru locul ocupat și mult succes la toamnă! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.