Celulele Stem, o şansă la viaţă

Viaţa este un dar preţios, singurul care nu ţi se dă de două. Este un dar pe care îl primeşti fără să-l ceri, şi care ţi se ia uneori mult mai devreme decât îţi doreşti, fiindcă din momentul în care ţi se dă viaţă începi fără să-ţi dai seama să o iubeşti şi să te lupţi pentru ea. Se spune că trebuie să iubeşti viaţa, pentru ca viaţa să te iubească şi ea pe tine. Din păcate nu întotdeauna se întâmplă aşa cum se spune, căci viaţa atunci când te aştepţi mai puţin te loveşte crunt, punându-ţi pe umeri o povară mult prea grea, ce se numeşte boală. Şi atunci te întrebi, cu ce ai greşit de viaţa te-a lovit atât de rău? De ce te-a lovit  tocmai pe tine, căci doar tu ai iubit-o încă de  la prima răsuflare? De ce nu te-a iubit şi ea la fel de mult pe cât ai iubit-o  tu pe ea? Sunt întrebări pe care cred că cei pe care viaţa i-a lovit şi le pun mereu, sunt întrebări însă fără răspuns.  Sunt întrebări care îţi adâncesc parcă şi mai mult suferinţa.

Trăim într-o societate pe care viaţa a lovit-o dur aş spune, iar zi de zi mi-e dat să aud de noi şi noi cazuri de oameni grav bolnavi. Mi se rupe sufletul atunci când văd cum din ce în ce mai mulţi copii sunt prinşi în ghearele necruţătoare ale bolii şi mereu mă întreb ce s-ar putea face pentru a le scăpa pe aceste suflete nevinovate de suferinţă. Medicina este un domeniu care a evoluat mult în ultimele secole, însă în ciuda acestui fapt, nu întotdeauna cei bolnavi ies învingători din lupta cu boala. Dar noi oamenii suntem nişte luptători şi niciodată nu vom renunţa să luptăm şi să sperăm că pe zi ce trece vom câştiga din ce în ce mai multe lupte. Dovada acestui fapt stau numeroasele studii făcute până în prezent, şi luptele câştigate până acum în faţa bolii. Unele dintre aceste lupte au fost câştigate datorită implantului cu celule stem. Îmi tresaltă inima de bucurie de fiecare dată când aud despre poveşti cu final fericit datorită acestui implant. Despre astfel de poveşti de succes am aflat de pe site-ul http://www.cordcenter.ro/povesti-de-succes.html.  O astfel de procedură mi se pare extraordinară, fiindcă reprezintă o foarte mare şansă la viaţă, şi cred că ar îmbunătăţi enorm sănătatea celor greu încercaţi de boală,  din societatea în care trăiesc. Este o şansă pe care viaţa în final ne-o dă, o şansă de care trebuie să profităm, trebuie însă să avem curajul să o facem.

 Oamenii alături de care îmi este dat să trăiesc, concetăţenii mei,   din păcate şi-au cam pierdut încrederea în ei şi într-o nouă şansă la o viaţă normală, iar implantul cu celule stem cred că le-ar putea reda puţin câte puţin încrederea în ei şi în viaţă. Cred că a sosit timpul să ne dăm  seama că totuşi viaţa ne iubeşte la fel de mult pe cât o iubim şi noi pe ea. Pentru ca totul să fie în avantajul nostru când viaţa ne loveşte trebuie să fim foarte bine informaţi  în ceea ce priveşte procedura de recoltare a miraculoaselor celule stem. Este o procedură simplă şi nedureroasă care se realizează foarte rapid şi presupune recoltarea de ţesut din cordonul ombilical al nou născutului, însă mai multe detalii se pot afla intrând pe site-ul http://www.cordcenter.ro/recoltare-celule-stem.html.

http://www.youtube.com/watch?v=NtJ3SX7QHdc

Grefa de sânge placentar se poate folosi în tratarea a peste 80 de boli, iar  pentru boli precum tumorile cerebrale se află încă în stadiul experimental. Este absolut fantastic  să ştii că prin recoltarea celulelor stem poţi salva viaţa celor dragi ţie. Ce poate fi mai minunat decât să poţi salva viaţa unui om? O astfel de procedură în România şi în lume în general ne demonstrează că se poate, se poate salva viaţa unui om dacă avem încredere că putem ieşi învingători din lupta cu viaţa, şi dacă avem drept armă implantul cu celule stem. Viaţa este un dar preţios, pe care trebuie să-l păstrăm cât mai mult posibil prin orice mijloace am avea.  Nu trebuie să uităm nicio clipă că sănătatea în viaţă nu reprezintă totul, dar fără sănătate totul e nimic.

    Articol scris pentru Spring SuperBlog 2014.

De asemenea, ai putea dori...

10 răspunsuri

  1. Pinky Rainbow spune:

    Asa cum spune si Alina, inceputul articolului chiar m-a impresionat. Ma pui pe ganduri, sa stii… Iar referitor la celulele stem.. Mi se pare ca sunt niste minuni, niste leacuri pentru cele mai groaznice boli… Luminita de la capatul tunelului…

  2. Cred ca te-am innebunit cu comentariile mele. :))
    ai un articol foarte bun! Succes!

  3. Desi celulele stem sunt extrem de bune si de folositoare si-ar trebui pe cat posibil sa se dezvolte aceasta ramura… am impresia ca acest lant dintre boli si tratamentele minune nu se vor sfarsi vreodata. Se gasesc tratamente pentru X boli, dar in timp au loc mutatii genetice si apar boli si mai grele. Cred ca undeva este si mana divina… si nu se vor sfarsi vreodata bolile astea grele, vor aparea mereu altele si altele.
    La 1500 se murea de lepra si ciuma, s-au descoperit tratamente, au aparut alte boli si tot asa…

  4. Inceputul articolului este genial… chiar fascinant de bun. Dar daca este sa gandim din punct de vedere religios, nu prea este bine sa ne atasam atat de mult de viata, pentru ca viata este efemera, iar noi n-am fost nascuti pentru aceasta viata, ci pentru cea vesnica. Si daca ne uitam putin in urma… exact cei care iubesc prea mult viata si o pretuiesc, exact aceia primesc si cele mai grele boli. Foarte rar vei vedea un nemultumit de viata ca se va imbolnavi asa din senin, de ceva crunt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.