Steaua norocoasă

                              stele-13_8262f202abac33 (1)

 Fiecare dintre noi se naşte sub o stea mai mult sau mai puţin norocoasă, ce ne va călăuzi paşii, fără ca noi să ne dăm seama, până la trecerea noastră în cealaltă lume. Pe parcursul vieţii ne este dat să ne întâlnim cu fel de fel de oameni, unii care intră la un moment dat în viaţa noastră pentru a ne ajuta să găsim mai uşor calea reuşitei, alţii care intră pentru a încerca cu orice preţ să ne abată de la drumul nostru. Aceştia din urmă nu înţeleg că fiecare avem propriul nostru destin, propria noastră stea norocoasă, care ne călăuzeşte viaţa. Din acest motiv gândim diferit, avem aşteptări diferite de la viaţă, avem alte idealuri. Sunt acei oameni, care nu îşi dau seama că a fi diferit, înseamnă a avea identitate în sine, a-ţi dori cu totul altceva decât ceilalţi, a face în viaţă ceea ce crezi de cuviinţă. Astfel, încearcă datorită invidiei care-i roade să te facă să te simţi rău în propria ta piele. Însă, nimeni nu trebuie  să dea explicaţii nimănui pentru acţiunile sale. Nu este nimeni vinovat pentru că ei nu reuşesc să obţină ceea ce alţii obţin. Fiecare cu norocul lui în viaţa.

Astfel de  oameni au încercat de-a lungul timpului să mă facă să mă simt rău în propria mea piele, să mă facă să mă întreb la ce-mi folosesc toate lucrurile pe care le-am obţinut până acum prin multă muncă. Dar am realizat că nu trebuie să las răutăţile celor din jurul meu să mă abată de la drumul meu. Nu are niciun un rost să mă consum pentru că alţii mă invidiază pentru ceea ce eu am reuşit să obţin, din contră îmi voi continua drumul cu şi mai multă hotărâre şi forţă. Datorită invidiei lor mi-am dat seama de propria valoare, iar acest fapt nu poate decât să mă bucure.

Mi-e milă de cei care nu ştiu altceva decât să arunce cu venin în jurul lor şi să pârjolească tot în calea lor, căci până la urmă, nu vor reuşi altceva, decât să se otrăvească pe ei înşişi cu propriul lor venin. Eu nu intenţionez să mă las înveninată. Antidotul împotriva veninului lor este încrederea în forţele şi în idealurile mele. Nimic nu mă mai poate atinge, nici cuvintele, nici faptele lor. Indiferent dacă voi reuşi sau nu în tot ceea ce mi-am propus, e doar problema mea, a  nimănui altcuiva. E voi urma calea pe care steaua mea norocoasă mi-o indică…

Pe mine nu reuşesc să mă intimideze. Eu de la calea mea nu mă abat, eu hotărârile nu mi le schimb.” – Iuliu Maniu

De asemenea, ai putea dori...

2 răspunsuri

  1. Andreea spune:

    Vor exista mereu oameni răi și care ne vor pune piedici și vor fi invidioși pe succesul nostru! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.