Şi sufletul are nevoie de hrană

Iubim mâncarea, şi cum să n-o iubim când,  datorită ei trăim. Zi de zi una din principalele noastre griji este aceea de a ne procura hrană. Mâncăm pentru a trăi, iar uneori trăim pentru a mânca, dar nu ştiu dacă ne-am gândit vreodată că nu doar organismul nostru are nevoie de hrană.  Şi sufletul are nevoie hrană. Aş îndrăzni să spun că  sufletul este cel care are nevoie de hrană în primul rând.  Dar noi suntem atât de preocupaţi de multe alte lucruri pe care le considerăm importante, încât uităm să îl hrănim aşa cum se cuvine. Uităm să îl hrănim cu bunătate. Pe zi ce trece devenim parcă mai răi, mai egoişti, mai invidioşi, mai nepăsători la suferinţa şi nevoile altora. Nu ne pasă decât de propria persoana şi cum să facem să ne fie  cât mai bine nouă. Ceilalţi au devenit parcă invizibili pentru noi.

Nu ne dăm seama că astfel nu le facem lor rău, ci nouă în primul rând, căci ne îndepărtăm de ceilalţi, şi în final rămânem singuri. Iar singurătatea nu face altceva decât să ne macine sufletul treptat. Dar nici atunci nu auzim sufletul cum plânge, căci îi este foame de un cuvânt cald şi bun venit din partea celorlalţi. Nu-i auzim nici strigătul disperat după iubire, după căldura din partea altui suflet. Nu mai sunt conştienţi de faptul tânjeşte după o bucurie cât de mică, făcută unui suflet ce plânge în tăcere după un cuvânt de alinare, după un simplu mulţumesc sau  te iubesc. Nu mai ştim nici că sufletul îşi doreşte o clipă măcar de sinceritate, nu zeci de ore de minciună.

Nu ne pasă nouă că trăim într-o lume plină de măşti care mai de care mai sofisticată. Sunt în vogă, şi cum tare ne place să fim în pas cu moda, pur şi simplu le adorăm. Prin cluburi fel de fel noi zi de zi umblăm, de lux restaurante nu mai zic, şi ne hrănim sufletul doar  cu bârfe care mai de care mai condimente. Ele sunt un adevărat deliciu. Dar ceea ce nu ştim e că bârfele sunt o adevărată otravă pentru suflet, nu fac parte din meniul de lux, aşa cum ne place nouă să credem. Ne otrăvim sufletul constant, cu bârfe, invidie şi răutăţi, dar nu contează, căci e mult mai palpitant jocul cu mască fără mască, pe care îl jucăm zi de zi. La ce ne trebuie iubire pură, frumoasă şi sinceră, când banul e un aşa mândru, puternic şi frumos cavaler. Şi apoi sufletul se hrăneşte cu ce-i dau eu, nu cu ce vrea el, fie că-i place sau nu. Şi aşa se scurge viaţa, cu sufletul plângând în tăcere, până râmâne fără pic de vlagă, nepăsător, plin de tristeţe şi de amărăciune.

E trist şi e păcat, căci adesea noi uităm că nu avem decât o  viaţă, doar o  şansă  să arătăm că inima ce bate-n  noi ştie să ne ofere ceea ce noi avem nevoie pentru a trăi,  nu doar pentru  a exista. Iubire, căldură, bunătate, sinceritate, onestitate, dăruire, bucurie, este hrana de care un suflet are nevoie zi de zi pentru a prinde putere şi pentru a face faţă tuturor obstacolelor vieţii. Dar ochii tare ne mai fac probleme, nu reuşim  să ne dăm seama că spectacolul ce în faţa noastră, zi de zi se  desfăşoară, e doar o piesă prost regizată.

De asemenea, ai putea dori...

3 răspunsuri

  1. Din păcate ne preocupă mai mult ce băgăm pe gură decât ce băgăm pe urechi sau ce scoatem pe gură 😀

  1. Mai 22, 2014

    […] de mult am scris într-un articol intitulat Şi sufletul are nevoie hrană, că în primul rând trebuie să hrănim sufletul  cu bunătate, cu clipe de bucurie, cu […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.