Merită!

Bursa de valori, tranzacţionare, acţiuni, erau acum câţiva ani nişte simpli termeni. Îi auzeam  pe mulţi spunând că vor să investească bani pe bursa de valori, pe Forex, CFD, Metale, sau în Contracte Futures, dar nu înţelegeam foarte bine despre ce este vorba. Dar uite că viaţa atunci când mă aşteptam mai puţin, m-a determinat să învăţat despre ceea ce nu credeam vreodată. Dar uite că la un moment a trebuit să pun mâna să învăţat despre piaţa de capital, pentru a putea obţine diploma de broker.

A fost o experienţă neaşteptată pentru un om care nu avea nicio legătură cu domeniul economic, ci doar cu cel umanist. Dar nu a fost probleme, căci nu există lucru pe care să nu-l poţi învăţa, dacă vrei. Şi uite aşa am început să lucrez ca broker, de fapt ca agent de servicii şi investiţii financiare,  pe bursa de valori şi să îmi dau seama că cei pe care i-am auzit că vor să investească pe bursă, făceam un lucru foarte bun. Câştigau de pe urma tranzacţiilor pe bursă, cumpărând şi vânzând acţiuni. Iar eu, ca agent, îi ajutam zi de zi să facă acest lucru, şi eram tare mândră de asta, fiindcă  eram conştientă că prin intermediul meu ei câştigau bani.

Din păcate, datorită crizei, nu am putut să lucrez ca agent pe bursă decât doi ani, dar din experienţa acumulată în aceşti doi ani, vă pot spune că merită să investeşti în acţiuni pe bursă, pentru că se pot câştiga bani frumoşi. Trebuie însă să ai curajul să îţi asumi riscul de a pierde, căci nu întotdeauna poţi câştiga. Uneori poţi câştiga, alteori poţi pierde, însă merită să încerci.

Este important însă să alegi cu mare atenţie firma care te poate consilia în privinţa metodelor de tranzacţionare.  Dacă încă nu aţi investit, dar vă doriţi să investiţi, vreau să vă recomand o echipă cu  rezultate remarcabile obţinute în aria serviciilor oferite, a suportului educaţional şi a instrumentelor financiare de tranzacţionare. Este vorba de echipa Teletrade Financial Markets Expert, o echipă de încredere, care vă poate oferi în orice moment, consultanţă cu privire la diferitele instrumente financiare. Aşa că, nu ezitaţi să apelaţi la ea dacă doriţi să investiţi pe bursă, intrând pe site-ul lor www.teletrade-dj.ro .

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.