Dăruieşte pentru a primi

Nu ştiu cum trăiesc alţii, cum le place să trăiască, însă mie îmi place să trăiesc dăruind fiecărei persoane care iese în drumul vieţii câte puţin din ceea ce sunt, şi din ceea ce am învăţat până acum, pentru că viaţă mi-a demonstrat, că nu poţi primi nimic fără să dăruieşti ceva, oricât de mărunt ar părea acel lucru.

Am învăţat treptat că pentru ca cineva să te respecte, trebuie în primul rând să-l respecţi şi tu la rândul tău pe cel ce te respectă.

Am învăţat că trebuie să fiu sinceră cu ceilalţi din jurul meu, pentru că sinceritatea spune multe despre frumuseţea sufletului unui om.

 Am învăţat că trebuie să am curaj să spun întotdeauna  cine suntem, fără să mă tem de reacţia celor din jurul meu.

 Am învăţat că trebuie să dau dovadă de modestie, căci nu contează de unde ai plecat şi cât de sus ai ajuns, contează să ştii să fii om.

Am învăţat  că trebuie să fiu un om corect, căci vorba zicalei:”  ce ţie nu-ţi place altuia nu face ”.

Am învăţat că trebuie  să îmi asum responsabilitatea faptelor mele, căci nu există om fără de greşeală.

Am învăţat că trebuie să dau dovadă de bunătate în relaţia cu ceilalţi, chiar dacă de cele mai multe ori am avut de pierdut din cauza aceasta. Am însă conştiinţa împăcată că am făcut un bine altei persoane, şi nu un rău.

Am învăţat că trebuie să perseverez în tot ceea ce fac, dacă vreau să obţin în cele din urmă tot ceea ce-mi doresc.

Am învăţat că trebuie să dau dovadă de demnitate, indiferent de situaţia cu care mă confrunt.

Am învăţat că trebuie să dau dovadă de profesionalism, pentru a arăta oamenilor de ceea ce sunt în stare.

Am învăţat că fără sacrificii, nu poţi obţine nimic important în viaţă.

Am învăţat că prietenia unei alte persoane este un dar minunat, pe care trebuie să o preţuieşti nespus, şi că un prieten adevărat este lângă tine în clipele de bucurie, dar mai ales la necaz.

Am învăţat că trebuie să mă pun mereu în locul celorlalţi, înainte de a-i critica şi judeca.

Am învăţat că trebuie să fiu loială, dacă vreau să câştig încrederea celorlalţi de lângă mine.

Am învăţat să fiu tolerantă, pentru că nimeni nu e perfect.

Am învăţat că solidaritatea contează atât de mult pentru cei nevoiaşi. Orice mână întinsă atunci când trebuie poate salva o viaţă.

Am învăţat că oricât de grea ar fi viaţa, ea trebuie să meargă mai departe cu optimism.

Am învăţat că iubirea scoate tot ce-i mai frumos din mine şi-mi dă motive să zâmbesc.  Ea este un dar preţios menit odată ce e dăruit şi primit, să umple golul lăuntric din suflete noastre.  

 Am învăţat că în viaţă nu poţi realiza nimic dacă nu ai răbdare, nu ai bun simţ şi nu ştii să dai dovadă de înţelegere.

Viaţa mi-a dat de înţeles că pentru a primi, trebuie să dăruiesc măcar puţin din ceea ce mi-a fost dat să învăţ. Din tot ceea ce am învăţat încerc pe cât posibil să transmit şi celorlalţi, căci nu poate fi mai mare bucuria decât să ajuţi un om să devină mai bun, mai frumos, mai onest, mai sincer, mai responsabil…. E o sarcină grea, dar ce poate fi mai frumos decât să ajuţi un om să înţeleagă care sunt valorile care contează cu adevărat în viaţă,  căci eu deja am înţeles din ceea ce mi-a fost dat să învăţ ce contează în viaţă.      

 COSMOTE Romania revoluționează telefonia mobilă prin introducerea unui nou portofoliu de abonamente, mai simplu, al cărui fundament este inovația prin simplitate și comunicare nelimitată. Mai multe detalii despre oferta găsești pe free.cosmote.ro, iar despre concurs accesând free.cosmote.ro/bursa.

 

 

 

 

 

De asemenea, ai putea dori...

5 răspunsuri

  1. Ileana spune:

    Buna ziua!…De doua zile am schimbat numele la blog…deoarece au fost neintelegeri si am fost nevoita sa schimb numele la blog. Eu sunt aceiasi Ileana si va astept in casuta mea virtuala cand doriti si cand puteti!…O zi frumoasa alaturi de familie!…Noua mea adresa…
    http://doareuileana.wordpress.com/

    Hello! … Two days ago I changed the name of the blog … because they were misunderstanding and I had to change the name of the blog. I am the same Ileana and wait in my virtual box when you want and when you can! … A beautiful day with your family! … My new address …

    http://doareuileana.wordpress.com/

  2. studioextensa spune:

    Acest tip de persoane sunt greu de găsit în zilele noastre. Eu cunosc o persoana cu aceleași caracteristici descrise de tine și mi-a mărturisit ca se simte singura într-o lume plina de non valori.

  3. allexyanna spune:

    Un mare adevar…frumos!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.